În 1892, doi astronomi americani, Swift și Tuttle descoperă, independent unul față de celălalt, o cometă care va ajunge să le poarte numele. 109P/Swift-Tuttle, sub denumirea tehnică, e o cometă periodică care orbitează în jurul Soarelui, așa, mai pe îndelete, cam în 133 ani. De fiecare dată când se apropie cu îndrăzneală de Soare, mai pierde câte ceva din ea, lăsând în spate un nor de praf, gheață și rocă.
Noi, aici pe Pământ, suntem mai nerăbdători și ne rotim în jurul Soarelui fix într-un an. Și tot într-un an, intersectăm norul acesta de praf și gheață și suntem iar și iar, martorii aroganței de a te apropia prea mult de Soare, ca în mitul lui Icar.
“The Earth is a very small stage in a vast cosmic arena.” [Carl Sagan - astronom, om de știință, autor]
Când resturile cometei se prăbușesc în atmosferă, o fac cu stil: pentru fracțiuni de secundă par un eveniment cosmic fără egal, de anvergură. De fapt, sunt niște obiecte mici cât un bob de mazăre care punctează doar la efectul artistic… Nici măcar nu vin spre noi, noi mergem spre ele. Noi vrem să le vedem, an după an. Probabilitatea de impact a acestei comete cu planeta noastră e mică, așa că ne rămân multe mii de ani de spectacol.
“Imagination will often carry us to worlds that never were, but without it we go nowhere.” [Carl Sagan - astronom, om de știință, autor]
De ce se numesc Perseide? Fiindcă deși meteorii sunt prezenți pe toată suprafața cerului, centrul acestora pare a fi Constelația Perseu. Și cum oamenilor le plac asocierile care dau sens întâmplărilor, fie ele cerești, spectacolul acesta anual, poartă numele de Perseide. Pe la mijlocul lui august, Perseidele ating apogeul de până la 60-80 meteori pe oră: pe unii, cu puțin noroc, îi poți observa în toată splendoarea lor.
Nu ai nevoie de obiecte sofisticate pentru a privi cerul. Poți să o faci și cu telescopul, dar la fel de bine poți să o faci cu ochiul liber. De Perseide, un loc cât mai departe de lumina orașelor, un izopren, poate o pătură și multă răbdare te va aduce în primele rânduri la un spectacol de primă clasă. Din când în când, în gând sau cu voce tare, te vei minuna de apariții neașteptate pe cer, în liniștea nopții: “Oaaau!”. Reprezentația nu durează foarte mult, va trebui să fii atent!
Anul acesta, luna a ținut cu noi și a stat departe de acest spectacol nocturn. De asemenea, norii s-au retras pentru a da voie omului să fie martorul deplin al imensității stelare. Am ajuns la Ioana și Ionuț, în Apuseni, un loc ideal pentru a privi cerul înstelat (despre prietenii mei, cu altă ocazie, căci au o poveste minunată, a lor, proprie). Cu ajutorul lui Ionuț, vizitez cu aparatul de fotografiat, câteva locuri retrase, pe timp de noapte.
[11-12 august 2023: expuneri consecutive, aproximativ 12 minute]
Încercăm să privim prin telescop. Nu e cel mai bun cu putință, dar ne imaginăm cum se vede prin marile telescoape ale lumii, departe de orașe și obiectele zburătoare ale civilizației moderne. Suntem la “mutăturile din Băliceana”, mici colibe de lemn folosite vara pentru pășunatul vitelor.
[11-12 august 2023: expuneri consecutive, aproximativ 15 minute]
Ramurile copacilor se profilează pe bolta plină de stele: semnul vieții pământului și a continuității de aici, printre care trec semnele continuității de dincolo. Ambele sunt efemere și durează de fapt, doar o clipă.
[12-13 august 2023: aproximativ 2 ore]
Cerul este aglomerat, sunt mulți sateliți și avioane care împart bolta alături de meteori și stele. Chiar și așa, e senin și în continuare, misterios. Suntem la unul dintre cele 39 de puncte de reconectare cu natura din Parcul Natural Apuseni, deasupra Arieșenilor.
[12-13 august 2023: expuneri multiple]
De cealaltă parte, spre Sud, câteva locuințe din Arieșeni, vegheate de Calea Lactee. În dreapta, parte din Vârful Cucurbăta Mare, care privește și el spectacolul ceresc.
“We are like butterflies who flutter for a day and think it is forever.” [Carl Sagan, Cosmos]
[13-14 august 2023: expuneri multiple, aproximativ 4 ore]
Reușesc să surprind câțiva meteori care se dezintegrează cu mare fast în atmosfera Pământului. Spectacolul e acum la apogeu, e noaptea cu cele mai multe “perseide”. În curtea lui Ionuț, pe izopren. Cu ochiul liber pot vedea mai mult decât poate surprinde obiectivul meu fotografic, cu prea mulți mm pentru un așa eveniment. Nu mă plâng, ci mă bucur de fiecare moment în care pot sta treaz. Dintotdeauna, omul a fost fascinat de cerul înstelat: te simți mic și insignifiant, dar totuși, parte dintr-un întreg la care ai privilegiul de a fi martor pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Enjoy!
[14-15 august 2023: expunere de aproximativ 18 minute]
În ultima seară, fotografiez trecerea timpului peste câteva cătune, care sunt departe de aglomerație, dar aproape de cer: Mătișești, Dârlești, Butești.
Suntem efemeri. Și nu suntem nici foarte importanți în marea schemă a Universului. Planetei noastre poate că i-ar fi chiar mai bine fără noi. Tocmai de aceea, la fiecare “eveniment” cosmic la care am privilegiul de a fi martor, mă surprind rostind în gând, sau chiar cu voce tare: “Oaaau!“
Le mulțumesc Ioanei și lui Ionuț pentru răbdare!
Dacă ți-a plăcut ceva din povestea noastră, poți lăsa un comentariu.
Text și fotografie: Dan (dt@fragmente.ro)
