Am ieșit la una dintre alergările de seară care mă poartă dincolo de pădure, spre pajiști întinse. Sunt singur, e liniște, nu se mai vede urmă de om; nu se mai aude zgomotul civilizației. Mă grăbesc să trec de locul în care își petrece serile o turmă de oi, păzite de câini credincioși și nu tocmai prietenoși. Soarele nu a apus încă și o lumină blândă învăluie dealurile pe care alerg. Orașul e ascuns privirii și își arată rar construcțiile. Vârfurile unor turnuri (ca semne inconfundabile ale civilizației) se ivesc ici și colo, pe după câte o culme mai domoală sau un luminiș ascuns cu grijă în întinderea pădurii. Poți intui orașul cu activitatea lui frenetică și nu se poate să nu meditezi la diferențele dintre cele două spații atât de apropiate și totuși atât de diferite… Aceasta este de fapt parte din farmecul alergărilor montane: ai privilegiul de a fi în mediul natural care te înconjoară, la o aruncătură de băț de civilizația zgomotoasă. Felul în care valorizezi acest timp petrecut în alergări ține evident de propria personalitate: unii aleg să fie singuri cu gândurile și trăirile proprii, alți aleg să împartă momentele cu grupuri mai mici sau mai mari, după afinități. Oricum ar fi, sentimentul de libertate și bucurie pe care le încerci în aceste alergări sunt unice. În doar câteva săptămâni, chiar prin locurile acestea, vor căuta aceleași sentimente zeci de alergători, participanți la prima ediție a concursului de alergare montană, Porolissum Trail.
La Porolissum găsești urmele umanității încă de prin anii 4500 îHr, din epoca pietrei. Mai apoi, în primele secole dHr, în epoca dacică, ai fi găsit aici o așezare cu o cetate și fortificații pentru a apăra trecătoarea naturală prin munții Meseș, numită și poarta Meseșană. Puțin după aceea, unul dintre cele mai mari imperii pe care le-a cunoscut omenirea, s-a întins până în aceste locuri și întâmplarea face că, în această parte a Daciei, romanii au stabilit marginea mărețului imperiu prin trasarea limesului (frotierei) chiar pe creasta muntelui Meseș. Acum 2000 ani, pe aceste dealuri, ai fi regăsit daci și romani în întâlniri mai puțin amicale.
Datorită importanței strategice a acestui punct de trecere, romanii au construit la Porolissum o așezare fortificată care a devenit capitala unei regiuni din Dacia veche, cunoscută sub numele de Dacia Porolissensis. Dincolo de granița imperiului roman, mai găseai doar daci liberi și barbari, așteptând vreun alt împărat al Romei, demn să-i cucerească. Dar aici la Porolissum, în Castru, puteai întâlni peste 3000 militari, apărători ai Romei, pregătiți să facă față atacurilor asupra graniței imperiului sau să participe la diferite campanii militare plănuite de generalii vremurilor.
Dacă vizitezi actualul Castru Roman de la Moigrad Porolissum îți dai repede seama că locul a fost ales cu mare grijă de romani, poarta Meseșană din vechime reprezentând o trecătoare naturală peste munții Meseș. Vizibilitatea e excelentă și în zilele senine poți vedea până departe, spre Turda și Cluj-Napoca la răsărit sau spre Șimleu Silvaniei, la apus. Aproape nimic nu obturează privirea și te lasă să-ți imaginezi întinderea spațiilor… Întâmplarea fericită din punctul nostru de vedere, dar și al arheologilor, face ca pe zona actualului Castru să nu existe de-a lungul anilor construcții ulterioare, astfel încât să avem conservate elemente originale de fortificație, clădiri cu diferite destinații, porți și ziduri.
Și tot datorită încărcăturii istorice a acestor locuri, s-a născut Asociația Amicii Muzeului, a cărei principală metodă de promovare a patrimoniului antic sălăjan este reconstituirea istorică. Ei sunt cei care ne prezintă aspecte din viața soldaților romani de pe limes Porolissensis, din cadrul unor unități militare și “legate de petrecerea timpului liber (joaca și jocurile), medicină, meșteșuguri, școală, practici religioase și gastronomie” în antichitate.
Daci și romani la Castru, Amicii Muzeului
Ei sunt și cei care și-au legat numele de Zilele Daco-Romane sau Porolissum Fest, un festival care aducea în Castrul de la Moigrad sute de oameni însetați de spectacol. O adevărată sărbătoare regională, cu adevărat specială și unică prin felul abordării și multitudinea evenimentelor concentrate în doar câteva zile: obiceiuri din viața zilnică a antichității, lupte de gladiatori, concursuri tematice și bineînțeles, reconstituiri de bătălii (cea mai spectaculoasă dintre ele fiind bătălia nocturnă în fața porții principale a Castrului). La invitația lor, erau prezenți și oaspeții lor din Călata, Sibiu, Constanța, Craiova, Alba-Iulia și Târgu-Mureș, toți fiind grupuri de reconstituire istorică din diverse regiuni ale țării. Cu adevărat o sărbătoare pentru actori și spectatori deopotrivă!
Cu doar 3 săptămâni înaintea concursului de alergare Porolissum Trail, Dan B. împreună cu trupa lui de Amici, evocă momentul unei bătălii între daci și romani, sub privirile curioase ale mulțimilor. Întotdeauna, spectacolul (sau circens) a fost magnetul care a atras atenția poporului.
Pe vremuri, visam să organizez un concurs de alergare montană care să aibă loc deodată cu Porolissum Fest și care să unească pe limesul roman (granița fostului imperiu) două dintre castrele romane din regiune: Moigrad Porolissum și Buciumi. În loc de turnuri de apărare să întâlnești puncte de hidratare și control, să alergi prin istorie: în stânga cu romani și în dreapta cu daci; înconjurat de legendă, să înțelegi altfel realitatea prezentă și continuitatea vieții din aceste locuri și de pe alte meleaguri pe care ai poposi.
Le povesteam uneori, colegilor mei de alergare, despre aceste idei. Anii au trecut, ideile s-au transformat în vise și amintiri și s-au așezat frumos în căsuțe, de unde ies rar, la vremea poveștilor. Am întâlnit alți oameni, cu alte idei și care își creează propriile lor amintiri. Iar unele idei se încăpățânează să trăiască și sunt destinate să se transforme în realități, căci își găsesc oamenii potriviți care să aibă grijă de ele. Porolissum Trail și oamenii din jurul lui au început astfel să își scrie propria poveste.
Nu este prima tentativă a sălăjenilor de a avea un concurs sportiv în această regiune. Am avut de-a lungul anilor încercări de tot felul, dintre care trebuie să menționez doar câteva:
Maraton Michelin Zalău – competiție de ciclism montan, desfășurată în aceeași munți ai Meseșului, 4 ani la rând, până la ultima ediție din 2014 – competiția a adus în Sălaj cicliști de MTB din toată țara, amatori dar și elite ale sportului, campioni naționali. Marius, inițiatorul acestui concurs, participă acum la Porolissum Trail în calitate de voluntar și deschizător de drum pentru alergători (probabil tocmai fiindcă dorința de implicare și de voluntariat fac parte din tine, dincolo de performanța sportivă).
Sălaj Velo Tour sau mai apoi Velo Tur Porolissum, competiție de ciclism pe șosea, care a crescut an de an și care a ajuns, la ultima dintre cele 3 ediții, să adune la start peste 300 bicicliști în același Castru din care acum pornește Porolissum Trail.
Crosul Tenaris (6 ediții) urmat de Semimaraton Zalău TenarisSilcotub (doar 2 ediții) – ambele desfășurate pe străzile municipiului Zalău, având o mare popularitate în rândul locuitorilor și nu numai – semimaratonul a fost organizat în colaborare cu Runners Club Cluj-Napoca și aducea la start sute de alergători din țară și din străinătate.
Ambiție de primăvară (numele sugerat de Maria după multe variante încercate) – o alergare care și-a propus inițial doar să scoată oamenii din casă, la o mișcare. Prima ediție a fost organizată de un grup timid de alergători din Zalău, pe care l-am inițiat împreună cu Andrei și Vlad și la care și-au adus aportul mulți alți voluntari. Competiția a fost mai apoi continuată de Paula, ajungând deja la a 3-a ediție. Paula și Ciprian organizează azi, împreună cu Andrei, prima ediție a Porolissum Trail.
Avem cel puțin, o consecvență a încercărilor. Nu se poate spune că sălăjenii nu au încercat sau nu își doresc forme organizate de a practica sporturile preferate. Pentru că acesta e rolul final al acestor concursuri: de a aduce la un loc, într-un format sigur și cu bucuria întâlnirii, oameni care practică același sport și împărtășesc aceleași pasiuni.
M-am gândit de multe ori la aspectele care ar face deosebit un concurs sportiv în această regiune. Ce am putea noi oferi, altceva decât ceea ce există deja?
Munți? La capitolul munți nu prea avem cu ce să ne lăudăm. Ca un fel de ironie locală, cel mai înalt vârf din munții Meseș are doar 996 metri. Vârful Măgura Priei nu a reușit în atâția și atâția ani să adauge măcar cei 4 metri la înălțimea lui, ca să semene a munte autentic (cel puțin în manualele de geografie).
Dealuri? Sigur, sunt frumoase, dar nu sunt unice. Am vizitat suficient de multe locuri din țara asta ca să pot aprecia că există și mai frumoase și mai întinse.
Păduri? Păduri încă avem din plin. De altfel, silva se traduce din latină prin pădure și asta e una dintre explicațiile asociate numelui de țara Silvaniei, adică țara Pădurilor, cum mai este denumită regiunea județului Sălaj. Ca să ne referim doar la Munții Meseș, aceștia arată ca o întindere uriașă de pădure, o pată verde cu altitudini numai bune pentru vegetația deasă de fag și stejar.
Daci și romani? Și asta este ceva deosebit, specific. Avem deja, Maratonul Dacilor, la Orăștie, în Hunedoara, o competiție de alergare cu sosirea chiar la Sarmizegetusa Regia, fostă reședință regală și capitală a statului dac. Dar același imperiu al Dacilor a fost întins, iar Castrul de la Moigrad Porolissum care se găsește la marginea lui este unul dintre cele mai mari și mai bine păstrate de pe teritoriul țării noastre. Și cu siguranță este printre cele pe care ar trebui să le vizitezi. Iar un concurs de alergare montană e foarte potrivit ca să-l pună în valoare.
Oameni? Ei, asta e deja foarte subiectiv… unii ar spune că sălăjenii sunt oameni faini, direcți, serioși, oameni pe care te poți baza. Aș putea să spun asta despre oamenii care s-au implicat în realizarea acestui concurs.
Aș putea să povestesc despre Paula, Ciprian și Andrei, care sunt organizatorii acestui concurs și care și-au propus și chiar au reușit să transforme idei în realitate. Sau aș putea vorbi despre Adrian, Cristian, Zoltan sau Cristi, membri ai micului nostru grup local de alergători care s-au implicat pentru a asigura buna desfășurarea a concursului. Sau aș putea vorbi despre acei mulți voluntari de prin punctele de alimentare și control de pe traseu, care fac posibil zâmbetul alergătorului în ziua concursului. Pe ei nu-i prea vezi și adesea nu au partea de atenția care li se cuvine. Dar gesturile lor contează și dacă vreodată ai vrut să revii la anumite concursuri de alergare, poți fi sigur că, de foarte multe ori, li se datorează.
Am putea oferi câte puțin din fiecare…?
Voluntari la Porolissum Trail 2023. Fotografii de pe grupul de WhatsApp dedicat voluntarilor.
Comunitatea alergătorilor din Zalău nu este mare. Iar cei care alegem să alergăm pe trasee montane suntem și mai puțini. De câțiva ani, suntem un grup restrâns de oameni care ne întâlnim frecvent și mai schimbăm impresii: despre cutare alergător, despre competiții, impresii din sport dar și despre cum merge lumea, în general. Uneori, mai filozofăm despre viață, din cărți sau din experiențe personale și ne place să credem că ne unesc pasiuni comune, că facem parte dintr-o comunitate. Nu avem munți sau peisaje fantastice, dar cele câteva poteci și drumuri de exploatare forestieră pe care alergăm transformă pădurea într-o poiană a lui Iocan, din Moromeții. Ideile se schimbă în pas alert, de alergare. Îmi imaginez uneori că dacă am fi în poveștile lui Tolkien și copacii ar putea vorbi, de la unii dintre ei am auzi atât de multe povești încât cu greu am crede că e vorba de o comunitate atât de mică.
Iminența concursului în mai puțin de 2 luni, aduce pe trasee oameni noi dar și veterani ai alergării.
Particip la unul dintre antrenamentele săptămânale, care pornește chiar din Castru. E sâmbătă dimineața, e încă dreveme. Se simte entuziasmul, deși background-ul participanților e diferit. Așa e în grupurile de alergare: jurnaliști, IT-ști, profesori, avocați, atleți. Oamenii sunt joviali, au loc dialoguri, se identifică pasiuni comune, se leagă prietenii. Se discută diverse, se oferă sfaturi, se creionează viitorul prin intenții de participare la alte competiții.
Organizarea acestor evenimente nu este o sarcină tocmai ușoară. Dacă Paula este imaginea acestui concurs, Ciprian este cel care relaționează cu diferite organizații și are grijă ca toate să fie pregătite și funcționale. Se obișnuiește cu denumirile instituțiilor la care trebuie sa apeleze, sunt multe avize și fluxuri cu care încă nu este familiarizat. Îl întâlnesc la câteva alergări înaintea concursului: îl simt tensionat, preocupat. Își dorește ca totul să meargă bine, să nu îi scape nimic. Discutăm liber despre concursuri în general și simt că în mintea lui se derulează liste cu activități și sarcini, cu responsabilități și cu termene limită. Organizarea concursurilor e “o bestie” diferită față de sportul propriu-zis și chiar dacă îți face plăcere să alergi, s-ar putea să nu te descurci deloc la organizare. Dar Ciprian are aptitudinile și atitudinea potrivită: îl încurajez și cred sincer că va face o treabă excelentă!
Paula e atletă prin definiție și experiența ei competițională este uriașă. A participat la concursuri locale, naționale, europene și chiar ne-a reprezentat la olimpiadă. Fiind specialistă în maraton, a alergat atât de mult, încât te miri uneori că mai are motivație să o ia din nou de la capăt. A ajuns relativ recent pe trasee montane dar și-a propus repede să facă mai mult: să adune oameni într-o competiție specifică.
Dintre cei 3 organizatori, Andrei are cea mai mare experiență în alergarea montană. A participat la multe concursuri, știe cum trebuie să arate lucrurile și e implicat în toate: marcaje, voluntari, puncte de alimentare, traseu și chiar site-uri de prezentare. Nu cred că i-a scăpat ceva în care să nu se implice.
Cele 2 săptămâni de dinaintea concursului sunt și mai aglomerate: multe de rezolvat și de pus la punct… Particip la câteva întâlniri cu organizatorii, ofer câteva sfaturi și sugestii legate de felul în care cred că ar trebui să arate un concurs de alergare. Mă ofer să particip la marcarea traseului. În grup, cu Andrei sau singur, aplic marcaje pe traseu cu speranța sinceră că va fi de folos concurenților și îi va ajuta să aibă încredere că sunt pe traseul corect. Știu din experiență că este important să te simți în siguranță, să ai certitudini și cred că acesta ar trebui să fie un element esențial al concursurilor de pe la noi. Marcajele potrivite pot face diferența între o experiență plăcută și una frustrantă. Pentru cei care sunt la începutul sportului, pentru cei care nu au adunat încă mii de kilometri în alergări lungi și pentru care orientarea în spațiul pădurii poate pune probleme, o bandă de marcaj la locul potrivit poate face diferența. Așa cum am repetat obsesiv în toate intervențiile mele cu privire la acest concurs, siguranța participanților este prioritatea cea mai mare.
Dacă asculți postul național de radio, România Actualități, cu siguranță ai auzit de sălăjeni și de zălăuani. Și asta doar datorită lui Adrian. De mulți ani de zile, acest om își face o datorie de onoare în a prezenta poveștile speciale ale acestor locuri și mai ales ale oamenilor pe care îi întâlnește. O voce și un stil al relatărilor inconfundabile, aduce ascultătorilor momente de neuitat.
În plus, este la rândul lui, alergător. L-am găsit alergând pe asfalt acum mulți ani și i-am prezentat pădurea și câte ceva din Meseșul nostru. De atunci, s-a îndrăgostit iremediabil de poteci, verde și liniștea înconjurătoare.
Numai copacii mai știu câte am povestit cu Adrian, Cristi și Andrei! Sunt prieteni vechi, alături de care am văzut primăveri și ierni așternute peste munții Meseș, locul nostru preferat de joacă. Uniți de pasiunea sportului de anduranță și de dezbaterile furtunoase asupra vreunui subiect al zilei, am petrecut alături multe momente speciale. Așa e în grupurile mici: pasiunile și afinitățile aduc împreună oameni și mai apoi, prieteniile îi țin laolaltă.
Adrian avea toate motivele să nu lipsească de la acest eveniment. Va fi din nou, ca voluntar, maestru de ceremonii. În dimineața concursului, am ajuns deodată la Castru. Sunt împreună cu Ștefan al meu, care a decis cu o seară înainte că ziua de azi e potrivită pentru voluntariat și mă însoțește cu entuziasm. Iar eu m-am oferit să surprind fotografic câte ceva din atmosfera concursului și din emoția concurenților. Ceața nu s-a ridicat din văi, e încă rece și tremurăm la propriu pe drumul care separă intrarea în complexul arheologic de poarta castrului. O idee inspirată face ca anul acesta startul și finish-ul să aibă loc în amfiteatru. În același loc, acum două milenii, romanii aveau propriile lor competiții sportive (acum, urmașii lor se întâlnesc în arenă).
Ziua concursului aduce însă o vreme minunată, poate chiar prea caldă și însorită pentru această perioadă. Dar asta nu poate face rău, sunt mulți oameni adunați la un loc și prezența soarelui nu aduce decât voie bună și optimism. 3 curse se propun participanților:
Porolissum Trail cu 23 km / 800 m+ diferență de nivel,
Cursa Salamandrelor cu 12 km / 350 m+ și
Turul Santinelelor o cursă scurtă de doar 1.6 km, care are loc doar în interiorul Castrului.
Traseele sunt frumoase, traversează zone de dealuri și păduri, specifice țării Silvaniei. Nu sunt trasee tehnice și deși au câteva urcări și coborâri mai abrupte, sunt accesibile oricui. Pentru cei cu pretenții sportive, ele pot fi însă provocatoare!
Cursele aduc la start atât sportivi cu experiență cât și amatori, unii aflați chiar la primul lor concurs de alergare montană. Unii se vor lupta cu secundele, alții doar cu ei înșiși! Sentimentul satisfacției personale se poate obține doar încercând. Toți vor fi dat ce e mai bun până la final și se vor bucura de momentele împreună.
Concursul e frumos, vremea ține cu organizatorii. Peste 400 alergători au animat traseele noastre de pe Meseș și ne-au văzut peisajele de care uneori suntem atât de mândri. Grupuri venite de prin județele învecinate sau de prin alte țări, să vadă cum e la Zalău, la Castru, sau ce-i cu dealurile astea sălăjene. Și dacă nu au regăsit daci și romani, și-au imaginat cum era în antichitate. Ciprian îmi spune că peste 1200 de oameni au fost prezenți în Castru în ziua concursului, ceea ce reprezintă un start bun pentru Porolissum Trail.
La final, de departe cea mai spectaculoasă și așteptată cursă este cea de 1.6km. Adulți care vor să încerce alergarea, dar mai ales copii, mulți copii se aliniază cu emoție la linia de start. Cu siguranță cei mai mulți dintre noi am fugit cel puțin odată în viață această distanță. E însă ceva deosebit atunci când ai număr de concurs și simți emoția unui start organizat, alături de alți participanți.
Abraham Maslow, un psiholog american, lansează prin 1934 un concept potrivit căruia nevoile umane ar putea fi ierarhizate și aranjate sub forma unei piramide.
Undeva pe la mijlocul piramidei, se află nevoile sociale și de apartenență la grup. Prin interacțiunea cu alți oameni, care practică aceleași activități sau împărtășesc aceleași valori, găsim validare și uneori sens.
Iar chiar deasupra, pe ultimul nivel, se găsește nevoia dezvoltării personale, a autorealizării, a împlinirii potențialului.
Concursurile sportive acoperă ambele nevoi. De aceea încurajăm copiii să participe alături de noi la astfel de evenimente. Pentru că suntem siguri că vor dezvolta abilități de care au nevoie mai departe, în viață.
Pentru un an de prosperitate, îngrijește-te de grâu,
Pentru zece ani de prosperitate, îngrijește-te de copaci,
Pentru o sută de ani de prosperitate, îngrijește-te de oameni!
(proverb chinezesc)
Ar fi o dovadă de naivitate sau nemăsurată aroganță să crezi că un astfel de eveniment e meritul unui singur om. Lecția pe care o re-învățăm de fiecare dată este că lucrurile bune se fac împreună. Că gestul pe care îl faci, chiar dacă pare nesemnificativ, aduce o contribuție și schimbă ceva.
Toți oamenii pe care i-am pomenit în această poveste au înțeles să contribuie. Să schimbe ceva, potrivit competenței și pasiunii lor. 80 de voluntari au fost prezenți acolo unde a fost nevoie și au contribuit la scrierea poveștii Porolissum Trail 2023.
Felicitări organizatorilor! Felicitări voluntarilor!
Pentru a vedea câte ceva din atmosfera concursului, poți să vizualizezi albumul de fotografii din paginile următoare!
Dacă ți-a plăcut ceva din această poveste, poți lăsa un comentariu.
Text și fotografie: Dan (dt@fragmente.ro)
Referințe:
[1] Despre Moigrad Porolissum și prezența romană în aceste locuri, poți citi mai multe pe Porolissum.ro
[2] Despre Asociația Amicii Muzeului, poți citi mai multe pe pagina lor personală, amiciimuzeuluizalau.ro
[3] Despre diversele competiții sportive organizate în Sălaj, găsești referințe pe Internet, în articole de presă cu referire la evenimente, precum și pe Facebook
[4] Porolissum Trail este prezent la porolissumtrail.ro și de asemenea pe Facebook
[5] Pe Adrian, Andrei, Cristi, Ciprian și Paula îi întâlnești la alergări, pe poteci și drumuri forestiere de pe Meseș. Dacă vrei să-i întâlnești și pe cei despre care nu am scris, va trebui să întrebi copacii.
Mi -a placut atat de mult ” unii se lupta cu secundele, altii doar cu ei insisi” ! Sunt din a doua categorie dar bucuria luptei este de nepretuit. Iubesc alergarea si imi place sa o fac in ritmul si dupa putinta mea chiar daca nu pot intra activ intr-o comunitate . Bucuria reusitei aduce crestere in autoapreciere. De la o varsta cauti autoaprecierea pentru a fi in tihna cu tine.
Laura, ești dintre cei care merită aprecierea noastră. Am fotografii cu tine încă din 2015, alergând la Crosul Tenaris, cu același zâmbet și bună-dispoziție ca și la Porolissum Trail! Felicitări pentru determinarea și consecvența cu care ai alergat în toate momentele vieții, fie ele bune sau mai puțin bune.